ANUNŢ
Nr. 27.05.2026
Centrul Cultural Palatul Principilor, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, anunță disponibilitatea închirierii pe termen scurt, pentru o perioadă de maximum 45 de zile, a unor spații aflate în administrarea instituției, cu respectarea prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și a HCL Alba Iulia nr. 119/29.04.2026 privind regulamentul pentru atribuirea contractelor de închiriere și utilizare temporară a imobilelor transmise în administrarea Centrului Cultural Palatul Principilor.
Disponibilăți:
1. Spațiu situat în curtea Palatului Principilor Transilvaniei pentru activitate de terasă cafenea, disponibilă începând cu data de 12.06.2026;
2. Spațiu situat la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina pentru proiect educativ-interactiv VR, disponibil începând cu data de 12.06.2026.
Închirierea se va realiza exclusiv pentru activitățile menționate mai sus, compatibile cu specificul cultural, turistic, educativ și patrimonial al zonelor în care sunt amplasate spațiile, fără afectarea destinației publice a acestora, a circuitelor de vizitare, a siguranței publicului și a regimului de protecție aplicabil monumentelor istorice și spațiilor administrate de instituție.
Persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite solicitări scrise către Centrul Cultural Palatul Principilor, însoțite de o scurtă descriere a activității propuse, perioada solicitată, datele de identificare ale solicitantului și orice alte informații relevante pentru evaluarea compatibilității activității cu destinația spațiului.
Atribuirea dreptului de folosință temporară se va face în condițiile legii și ale hotărârii Consiliului Local aplicabile, cu încheierea unui contract de închiriere pe termen scurt, fără depășirea perioadei maxime de 45 de zile.
Solicitările se depun/transmit la sediul Centrului Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia, str. Militari, nr. 4, jud. Alba sau prin e-mail office@palatulprincipilor.ro.
Principiul atribuirii este primul venit, primul servit. Informații suplimentare pot fi solicitate prin e-mail: office@palatulprincipilor.ro.
