ANUNŢ referitor la elaborarea unui proiect de hotărâre privind stabilirea tarifelor pentru biletele de acces și serviciile oferite de Centrul Cultural Palatul Principilor
Nr. 1903 / 24.07.2025
Centrul Cultural Palatul Principilor, astăzi, 24.07.2025 anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind stabilirea tarifelor la biletele de acces și serviciile oferite de Centrul Cultural Palatul Principilor.
Proiectul de hotărâre și documentația aferentă pot fi consultate pe site-ul instituției publice www.palatulprincipilor.ro secțiunea Transparență și la avizierul instituției publice.
Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul management al instituției publice.
Etapa de consultare a publicului se desfășoară în perioada: 24.07.2025-05.09.2025;
Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare, privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se depun în scris, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării prezentului anunț, respectiv până la data de 14.08.2025, h 16.00.
– ca mesaj în format electronic pe adresele de e-mail: office@palatulprincipilor.ro
– prin poștă, pe adresa Centrului Cultural Palatul Principilor, str. Militari, nr. 4, Alba Iulia, Județul Alba, 510009;
– la sediul Centrului Cultural Palatul Principilor, la Compartimentul management, la adresa: str. Militari, nr. 4, de luni până vineri între orele: 08:00-16:00.
Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind stabilirea tarifelor la biletele de acces și serviciile oferite de Centrul Cultural Palatul Principilor”, specificându-se articolele din proiect la care se face referire și menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției publice locale, la linkul www.palatulprincipilor.ro secțiunea Transparență – la proiectul de hotărâre mai sus menționat – în minută.
Pentru cei interesați există posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică. Data întâlnirii va fi adusă la cunoștința publicului interesat printr-un anunț ulterior.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact: telefon 0358 880050, persoană de contact: Robert Roman, e-mail: office@palatulprincipilor.ro
